vineri, 19 decembrie 2014

Strategiei Europa 2020 privind educatia



Conform Strategiei Europa 2020, statele membre ale UE au identificat un nou set de priorități și inițiative emblematice pentru a stimula creșterea economică și noi locuri de muncă, pentru o creștere economică durabilă, inteligentă și în favoarea incluziunii.
Reforma sistemelor de educație se află între cele 7 inițiative emblematice. Cele mai multe dintre aceste inițiative au fost prezentate de către Comisie în 2010. Specifice fiecărei țări, Recomandările sunt documentele elaborate de către Comisia Europeană pentru fiecare țară. Ele sunt adaptate la problemele cu care se confruntă statul membru și acoperă o gamă largă de subiecte: situația finanțelor publice, reforme ale sistemelor de pensii, măsuri pentru a crea locuri de muncă și pentru a combate șomajul, educația și provocările de inovare, etc.

Conform cadrului de analiză al recomandărilor, România se confruntă, de asemenea, cu o serie de noi provocări, pe termen mediu, în încercarea de a asigura o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. La 46% din media UE, PIB-ul pe cap de locuitor din România este unul dintre indicatorii care arată decalajul de dezvoltare. Printre provocările cele mai importante se numără necesitatea de a crește participarea pe piața forței de muncă, îmbunătățirea competitivității globale și reforma administrației publice.
Fondurile UE pot oferi o sursă importantă de investiții publice pentru a sprijini România în abordarea acestor provocări. În domeniul educației, o provocare majoră o reprezintă creșterea calității educației, alături de părăsirea timpurie a școlii. Conform recomandărilor, România trebuie să implementeze reformele într-un ritm mai rapid, concomitent cu dezvoltarea capacității sale administrative.

Educația terțiară ar trebui să fie aliniată cu nevoile pieței muncii și să se îmbunătățească accesul persoanelor dezavantajate. RECOMANDAREA CONSILIULUI privind Programul național de reformă al României pentru 2013, arată că în anii următori în România este necesar:
- să se accelereze reforma sistemului de învățământ, inclusiv prin consolidarea capacității administrative atât la nivel central, cât și la nivel local, și să se evalueze impactul reformelor;
- să se accelereze reformele în domeniul învățământului profesional și al formării continue;
- să se alinieze și mai mult învățământul universitar la cerințele pieței muncii și să se îmbunătățească accesul persoanelor defavorizate;
- să se pună în aplicare o strategie națională cu privire la fenomenul părăsirii timpurii a școlii, punând accentul pe îmbunătățirea accesului copiilor preșcolari, inclusiv al romilor, la o educație de calitate;
- să se accelereze tranziția de la îngrijirea instituțională la îngrijirea alternativă pentru copiii lipsiți de îngrijire parentală.

Pentru învățământul preuniversitar, prezenta strategie urmărește țintele stabilite de Cadrul Strategic pentru Cooperarea Europeană în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ET 2020). Conform acestor recomandări, strategia răspunde nevoii de a include în mod sistematic pe agenda de politici noi măsuri care să asigure accesul echitabil la educație și formare de calitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu